Alegeri parțiale studenți reprezentanți

In INFO studenti, Noutati by Ioan Fodorut0 Comments

În conformitate cu regulamentele în vigoare, în perioada următoare organizațile studențești semnatare a Convenției Organizaților Studențesti din UTCN organizează alegeri parțiale pentru completarea locului rămas vacant în urma alegerilor din 15 decembrie, la Facultatea de Ingineria Materialelor și a Mediului, specializarea Ingineria Mediului, având următorul calendar:

28 martie – 29 martie, ora 11:00 – depunerea candidaturilor la adresa studenti.reprezentanti.utcn@gmail.com, care conține următoarele:
– numele complet, facultatea, specializarea, anul de studiu, funcția pe care dorești să candidezi;
– scrisoare de intenție;
– declarație de neapartenență politică;
– un CV în format Europass.

30 martie – desfășurarea alegerilor

31 martie – afișarea rezultatelor

Acte necesare

Conform Regulamentului de alegeri pentru studenții consilieri și senatori Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, art. 4:
(8) Studenţii care votează se legitimează pe baza cărţii de identitate şi a carnetului de student, a paşaportului sau a oricărei alte legitimaţii cu poză cu ştampilǎ facultăţii şi vizate la zi. În condiţiile în care secretariatele pun la dispoziţia organizatorilor listele cu toţi studenţii facultăţii votul se poate face pe baza oricărui act de certificare a identităţii.

Procedură de vot

Conform Regulamentului de alegeri a studenților reprezentanți, art. 4:
(6) Toţi studenţii unei facultăţi au dreptul de a vota câte un candidat pentru fiecare poziţie de student reprezentat în Consiliul facultăţii, numărul de locuri în Consiliul facultăţii este egal cu numărul de voturi acordate de fiecare elector.

Pentru Consiliul facultății, un student poate să dea un număr de voturi egal cu numărul de locuri alocat facultății respective, dar nu mai mult de 1 vot/candidat. Dacă se depășește numărul maxim de voturi sau se votează de mai multe ori același candidat, buletinul este anulat. Se pot acorda și mai puține voturi decât locurile alocate în Consiliu. Pentru Consiliu, se poate vota doar în cadrul facultății, nu se pot vota candidați de la alte facultăți.

Vă așteptăm la vot, să faceți diferența!

Find me on

Ioan Fodorut

Președinte at OSUT Cluj-Napoca
Student în anul 3 la Facultatea de Automatică și Calculatoare
Find me on

Leave a Comment