Balul Bobocilor UTCN 2018

In Noutati by Josh Vladescu0 Comments

Dragi colegi, după cum vestesc vremea și cronicarii, după cum cântă baladele și evocă legendele… Mult așteptatul și unicul BALUL BOBOCILOR DIN UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA ESTE AICI!

Invită-ți prietenii, tovarășii, logofății (după gust) să participe la redescoperirea trecutului printr-o incursiune atemporală, de la Antichitate până în contemporan, de la Cezar și Decebal la Roosevelt și Antonescu, ai șansa să redescoperi sau chiar descoperi personaje într-o altă nuanță. Această căutare nu este una oarecare, ci una care poartă o imensă greutate pentru posteritate.

Participanții vor lua parte la diverse provocări pentru a-și întipări etern și irevocabil numele cavaleresc în cartea legendelor din Universitatea Tehnică. Crâncena confruntare va avea loc pe 13 Noiembrie la Casa de Cultură a Studenților începând cu ora 19:00. Pentru a sărbători cum se cuvine regina și regele balului vă așteptăm, în aceeași zi, la un afterparty mitic în Euphoria Music Hall începând cu orele 23:00. Nu uita să iei cu tine voia bună și cheful de distracție!

Participanții, 12 la număr, alcătuiesc șase perechi ce pornesc într-o călătorie prin timp ducând personaje contemporane în diverse perioade și ipostaze din trecut, iar pe lângă probele clasice vor mai fi numerose artistice extra. Cum zic Clujenii: „E musai!”.

În același timp, datorită PROMO PARTY-ului ce a avut loc pe data de 24 Octombrie la Club Revolution, bobocii au avut ocazia să cunoască cu adevărat viața de noapte oferită de Cluj, iar noi am putut să-i cunoaștem pe Cămărzan Denisa și Sebastian Macovei, Paula Ianoș și Bogdan Valentin, Oana Irimuș și Sabou Gabriel, Pop Vădean Iulia și Alexandru Ionuț Burca, și pe Ioana Saru și Alex Octavian, Sergiu Ilie și Iulia Mihaiasă reprezentând dacii, romanii, otomanii, militarii, perioada interbelică, respectiv perioada comunistă.

Detalii legate de bilete vor apărea în cele ce urmează, așa că rămâneți pe fază!

 

Articol redactat de Iulia State.

Leave a Comment