Crosul Universității Tehnice

In Noutati by Ioan Fodorut0 Comments

Cu toții știm cât de esențial este să îți întreții organismul sănătos și mintea limpede, însă puțini sunt cei care respectă această lege nescrisă. Distrați de tot ce înseamnă lume virtuală și lipsa timpului, uităm cum să ducem un stil de viață sănătos, bazat pe practicarea unui sport și a unei alimentații consistente în proteine, vitamine și fibre, necesare organismului.

Astfel, Organizația Studenților din Universitatea Tehnică, vă așteaptă, în număr cât mai mare la Crosul UT, în care politehniștii au ocazia de a-și întrece profii și de a le demonstra că nu sunt pricepuți doar la rezolvarea problemelor tehnice, ci și la competiții sportive, iar oamenii din afara UTC-N au ocazia de a ieși din zona de comfort, de a face primul pas pentru acest stil de viață și de a-și crește rezultatele.

Crosul UT se va desfășura în cadrul Festivalului Universității Tehnice, în data de 20.05, traseul fiind marcat prin Parcul Central. Dacă la ediția trecută, numărul participanților a reușit să depășească pragul de 150 cu 20, la această ediiție ne așteptăm la atingerea pragului de 200. Ediția trecută, banii strânși au fost folosiți pentru achiziționarea a 4 stative pentru perfuzii care au fost donate Secției de Pediatrie a Institutului Oncologic PROF. DR. ION CHIRICUȚĂ. Întreg articolul îl gășiți aici: http://osut.org/blog/crosul-ut-banii-obtinuti-din-inscrieri-au-fost-donati/

Deși suntem conștienți că responsabilitățile de la facultate și serviciu ne acaparează timpul liber și atenția, ne dorim să încurajăm adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos, de aceea premisa noastră din cadrul direcției Sport și sănătate este “mens sana in corpore sano”.
Participanții sunt așteptați cu brațele deschise de către cei mai implicați voluntari, dornici să ofere o mână de ajutor și de o atmosferă caldă și primitoare, specifică OSUT-ului.

Vă așteptăm cu mare nerăbdare să creștem frumos!

Find me on

Ioan Fodorut

Președinte at OSUT Cluj-Napoca
Student în anul 3 la Facultatea de Automatică și Calculatoare
Find me on

Leave a Comment