PoliHack

Idei geniale. Programare. Distracție alături de prieteni. 

Dacă simți că te regăsești printre pasionații a uneia dintre cele trei categorii de mai sus, atunci PoliHack este pentru tine. Acest hackathon, susținut de către Organizația Studenților din UTCN, are ca scop promovarea minților sclipitoare și talentului în dezvoltarea de aplicații inovative. 

Astfel, pe durata unui weekend, echipe formate atât din studenți, cât și liceeni pot lua parte la această competiție de programare, în care cea mai inovativă idee și implementare este câștigătoare. 

Secțiunile acestui hackathon sunt următoarele: WEB, MOBILE, EMBEDDED, pentru studenți, și JUNIOR pentru elevii de liceu. La fiecare categorie se propune câte o temă diferită, cu mare aplicabilitate în viața cotidiană.

De asemenea, pentru că susținem mințile libere, nu impunem nicio restricție la ceea ce privește limbajul de programare. Dacă ideea este bună, bine prezentată, iar programul este implementat cu succes, ești un adevărat campion, indiferent de limbajul pe care l-ai utilizat.

Nu în ultimul rând, cel mai important aspect este faptul că participarea se face pe echipe! De unul singur, pot apărea multe chestiuni supărătoare, dar când ai prieteni alături să te sprijine, orice obstacol poate fi depășit. Puneți-vă spiritul de echipă la încercare, arătați cât de bine cooperați și că niciun munte nu este de neînvins. 

PoliHack este un hackathon, dar noi considerăm că este mult mai mult. Sunt momente memorabile petrecute de prietenii tăi, făcând ceva distractiv dar totodată îndrăzneț și formându-vă acele calități de care doar cei mai buni programatori dau dovadă. Aici se creează mai mult decât programe: aici se creează idei. Iar acestea sunt cele ce ne vor ghida spre viitor.

Show More
Back to top button
Close