Viitor Inginer

Viitor Inginer este un proiect care ia forma unei caravane informative, naționale, pentru elevii din România și nu numai.

 Studenții, pregătiți în prealabil cu privire la toate facilitățile și dotările tuturor facultăților din cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca, pleacă în trasee organizate. Ei susțin prezentări în fiecare liceu, cu care au stabilit, în prealabil, o programare de comun acord.

În cadrul prezentărilor, elevilor le sunt livrate toate informațiile necesare pentru a trece cu succes de procesul de admitere la facultatea pe care aceștia și-o doresc. De asemenea, studenții voluntari oferă sfaturi despre viața de student în Cluj și despre oportunitățile de care aceștia pot avea parte.

Acest proiect este important pentru tineri și comunitate întrucât motivează elevii să termine liceul, să promoveze examenul de Bacalaureat și evidențiază posibilitatea ca elevii să își continue studiile într-un mediu academic. 

Astfel, prin proiectul nostru, oferim viitorilor studenți tot suportul necesar de care aceștia ar avea nevoie pentru a își începe studiile universitare în cel mai ușor mod. Motivația pentru a realiza acest proiect a pornit de la dorința de a îi ajuta pe ceilalți, dorința de a crea o comunitate puternică de studenți, uniți pentru rezultate remarcabile. Ne-am dorit să le comunicăm tuturor cât de faină este viața de student, cât de frumos este la cămin și cât ne ajută pe noi ceea ce învățăm la facultate. 

Dorim ca fiecare elev să ajungă student, întrucât doar așa își va ușura traiul, așa va putea intra în contact cu factori decidenți din mediul de angajare și așa își va construi bazele unui viitor stabil, punând câte-o cărămidă la “fundația” acestuia cu fiecare activitate desfășurată în cadrul facultății, sub îndrumarea unor cadre didactice competente.

Prin prezentările ușor de înțeles și prin îndemânarea voluntarilor prezenți la fiecare liceu, mesajul Viitor Inginer s-a transmis în proporție de 70% “excelent” și 20% “foarte bine”. 

Show More
Back to top button
Close