OSUT Te Informează

Dragi colegi,

În urma ședinței Senatului Universitar, decizia luată este de a trece în scenariul cu participare mixtă, astfel că activitățile didactice de tip curs se vor desfășura integral online, iar activitățile de tip seminar, laborator sau proiect se vor desfășura în continuare fizic.

Documentul integral al Hotărârii Senatului Universitar poate fi accesat aici: https://bit.ly/3aelrI4 

Scenariul de funcționare al UTCN pe parcursul anului universitar va fi actualizat în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul fiecărei facultăți în parte. 

Studenții care, potrivit definiției de caz, se află în una dintre situațiile:

  1. confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2, aflați în perioada de izolare la domiciliu;
  2. sunt declarați contacți direcți cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2 și se află în carantină la domiciliu/carantină instituționalizată;
  3. au fost testați și așteaptă rezultatele sau locuiesc cu o persoană care prezintă simptome, care a fost testată și care așteaptă rezultatele;
  4. fac dovada incapacității desfășurării activității didactice onsite printr-o fișă de aptitudine emisă de către medicul de medicina muncii;

vor putea susține activitățile în regim online prin întocmirea unei cereri către conducerea facultății în care solicită efectuarea activității în regim online, acompaniată de o dovadă emisă de medicul de familie/specialist.

Calitatea de contact direct este confirmată prin decizia de carantinare emisă de Direcția de Sănătate Publică Județeană. 

Studenții căminiști au responsabilitatea de a anunța administratorul căminului dacă suferă de simptome specifice și vor fi izolați de restul colegilor. Dacă studentul este testat pozitiv poate alege carantinarea la domiciliu, iar colegii acestuia vor intra în carantină dacă se solicită acest lucru de către DSPJ. 

Întregul plan de măsuri adoptat poate fi descărcat de aici.

Totodată, la cabinetele medicale din campusurile universității, studenții care prezintă simptome au acces la teste rapide gratuite. 

Pentru orice alte detalii, nelămuriri sau curiozități, vă stăm la dispoziție pe pagina de Facebook sau la adresa de gmail: [email protected].

#OSUTCJ #weAreUTCN #OSUTteInformeaza

Show More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button