SUSTENABILITATE
Organizația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca recunoaște și aplică valoarea principiilor dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă reprezintă o serie de principii economice, sociale și de mediu ce permit realizarea activităților desfășurate de organizație, într-un mod în care cerințele prezentului sunt îndeplinite într-un mediu curat, echilibrat și integrat. Astfel, s-a redactat și implementat un Plan Strategic de dezvoltare durabilă în vederea realizării activităților specifice.

Fiind conștienți de impactul pe care Organizația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (OSUT Cluj) îl are în viața studenților, ne dorim să oferim acestora prilejul să construiască împreună un mediu sustenabil propice dezvoltării lor. Viziunea noastră este de a crește conștientizarea problemelor cu care ne confruntăm când vine vorba de sustenabilitate în rândul comunității studențești. Prin intermediul inițiativelor pe care le derulăm, ne angajăm să mobilizăm și să îndrumăm studenții cu privire la importanța abordării unui parcurs responsabil și sustenabile, atât în contextul academic, cât și în viața de zi cu zi.
Încă din 2003, Organizația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (OSUT Cluj) își concentrează activitatea pe reprezentarea drepturilor studenților, apărarea intereselor acestora, dar și în privința nevoilor studenților și dezvoltării acestora în complementar mediului academic, prin organizarea a diferite proiecte, atât cu tematică de orientare în carieră (InfoTech, Engineering Summer University – ESU), formare profesională (PoliHack), culturală (PoliArt), cât și de bunăstare a tineretului (Zilele Universității Tehnice, Ce spun studenții?, PoliSport etc.).
CROSUL UT
DESCRIERE
Crosul UT reprezintă un proiect de tradiție OSUT Cluj aflat la cea de-a 17-a ediție și care promovează un stil de viață sănătos și activ pentru tinerii comunității clujene printr-o competiție de alergare de 6 km. Acest eveniment este mai mult decât o simplă inițiativă sportivă, scopul lui fiind dublat de componenta caritabilă. Taxele de participare se întorc în comunitatea clujeană, prin sprijinul cauzelor umanitare.
CE AM AVUT ÎN VEDERE
În același timp, Crosul UT se angajează să fie un eveniment sustenabil, gestionând responsabil deșeurile prin containere de colectare selectivă și utilizând materiale reciclabile și biodegradabile. Pentru a întregi experiența participanților, tricourile oferite acestora vor fi confecționate din materiale organice și reciclabile, reflectând angajamentul nostru pentru mediul înconjurător și promovând mesajul de sustenabilitate către toți cei implicați în eveniment.












PoliHack
DESCRIERE
PoliHack a luat naștere acum 13 ani pentru a oferi studenților o rampă de lansare în domeniul IT și antreprenoriat. Timp de 48 de ore, cele 20 de echipe participante își dezvoltă ideile într-un mediu competitiv-amical, având parte de traininguri, sesiuni de networking și îndrumare din partea mentorilor. Proiectul facilitează interacțiunea dintre studenți și companiile din industrie, oferindu-le ocazia să afle ce caută angajatorii și cum funcționează lumea antreprenorială.
CE AM AVUT ÎN VEDERE
Pentru a reduce impactul asupra mediului, proiectul utilizează exclusiv instrumente digitale în gestionarea resurselor, iar participanții sunt încurajați să colecteze selectiv deșeurile în timpul evenimentului. PoliHack promovează un mediu prietenos cu natura și oferă tinerilor o platformă inovatoare unde își pot transforma ideile în start-upuri de succes, dezvoltând totodată o mentalitate verde.













Engineering Summer University (ESU)
DESCRIERE
ESU urmărește să sprijine dezvoltarea a 180 de elevi în decurs de două săptămâni, oferindu-le acces la cursuri universitare, sesiuni de formare și activități variate care îi ajută să își contureze un plan de viitor în domeniul tehnic. Prin promovarea ofertei educaționale și sesiuni de orientare, proiectul își propune ca cel puțin 60% dintre participanți să urmeze studii la UTCN în următorii doi ani.
CE AM AVUT ÎN VEDERE
Pentru a susține un stil de viață sustenabil, participanții la ESU primesc goodiebags cu materiale ecologice, precum agende, pixuri și termosuri reutilizabile. Proiectul promovează reciclarea selectivă și responsabilitatea față de mediu, având un impact semnificativ asupra perspectivei elevilor privind educația și cariera. OSUT Cluj integrează practici verzi în evenimentele sale, devenind un model de comunitate studențească implicată și conștientă de importanța protejării mediului.
















InfoTech
DESCRIERE
InfoTech, unul dintre cele mai mari proiecte marca OSUT Cluj, este un târg de cariere ce facilitează interacțiunea dintre studenți și companii din domeniul tehnic. Proiectul oferă peste 2000 de studenți acces la workshopuri, open days și concursuri tehnice, vizând totodată colaborarea cu minimum 20 de firme care își prezintă activitatea și ofertele de angajare în cadrul UTCN.
CE AM AVUT ÎN VEDERE
Partea de protocol a evenimentului a pus accent pe sustenabilitate, folosind pahare biodegradabile și containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Proiectul contribuie la dezvoltarea profesională și personală a tinerilor, promovând totodată spiritul antreprenorial și responsabilitatea față de mediu.











